Concursul „Palas Urban Art” și-a premiat câștigătorii

Iasi, 20/11/2012

Valeria Arcadia Dragomirna Dornescu şi Cosmin Ionuţ Sandu sunt câştigătorii concursului de graffiti „Palas Urban Art”, premiaţi de compania Iulius Group cu 600 de euro. Ambii au vârsta de 17 ani şi sunt elevi ai Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. Competiţia a presupus realizarea unor lucrări în tehnica graffiti, care au personalizat, într-o manieră unică şi nonconformistă, spaţiul exterior destinat recepţiei patinoarului din ansamblul Palas. În desemnarea câştigătorilor au contat în proporţie de 50% voturile unui juriu profesionist şi 50% sufragiile fanilor de pe Facebook Palas.

„Proiectul nostru conţine simboluri specifice patinajului artistic şi anotimpului de iarnă, însoţite de textul <>. Mesajul transmite ideea de petrecere a timpului liber, întrun cadru care combină distracţia de sezon în aer liber cu o vizită în magazinele din Palas Mall”, a declarat Valeria Arcadia Dragomirna Dornescu. 

Alături de ocupanţii primului loc, a mai fost premiată, pe poziţia a doua, echipa formată din Silviu Apostol, Radu Covrig şi George Drăgulin, cu 400 de euro. Locul trei, în valoare de 300 de euro, i-a revenit lui Vlad Ștefan Mititelu şi lui Valeriu Stancescu, iar Adrian şi Bogdan Ciobanu a fost recompensat cu menţiunea în valoare de 200 de euro. Săptămâna trecută, tinerii au finalizat crearea proiectelor artistice câştigătoare, materialele necesare desenelor în stil graffiti fiind puse la dispoziţie de Palas.   

La competiţia de creativitate organizată de ansamblul multifuncţional din centrul Iaşului s-au înscris peste 30 de persoane din toate regiunile ţării şi din Bucureşti. Tema concursului a fost distracţia de iarnă, garantată de apropiata inaugurare a patinoarului din ansamblul Palas. Patinoarul în aer liber va fi funcţional de la finalul lunii noiembrie.

Galerie Foto