Iulius Town Timișoara, desemnat proiectul de retail al anului de Real Estate Magazine
Timișoara, 27/11/2019
Iulius Town a fost premiat pentru al doilea an consecutiv, de revista Real Estate Magazine. Și în acest an, Iulius Town Timișoara a fost desemnat „Proiectul de retail al anului” în cadrul Galei Premiilor Real Estate 2019, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, în Capitală, și care a reunit peste 400 de specialiști ai pieței imobiliare.
Premiile Real Estate Magazine oferă recunoaștere celor mai dinamice companii și manageri cu performanțe, care au livrat proiecte inovatoare în piață și care au continuat să investească în dezvoltare. Distincția a fost acordată pentru aportul adus pieței de profil de proiectul mixed – use dezvoltat în premieră în vestul țării.
Iulius Town, inaugurat la finalul lunii august, reprezintă cea mai mare suprafață de retail din afara Capitalei, de peste 120.000 mp, care include peste 450 de magazine, noi concepte ale unor branduri internaționale, retaileri în premieră pentru regiune, restaurante și cafenele tematice cu amenajări inedite și un mix complet de opțiuni de relaxare și entertainment. Totodată, componenta de retail a ansamblului include numeroase servicii, de la centru de sănătate și fitness, prima grădiniță cu predare exclusiv în limba engleză, după curiculum britanic, dar și o școală primară, multiplex cinema care se va extinde și va implementa un concept VIP, până la birouri ale instituțiilor publice.
Iulius Town este principala atracție de shopping și petrecere a timpului liber pentru timișoreni și locuitorii din județele vecine, dar și pentru cei din Serbia și Ungaria. Anual, Iulius Mall întregistra peste 16 milioane de vizitatori, iar estimările pentru Iulius Town indică o creștere până la peste 20 de milioane. Proiectul include și trei clădiri de birouri funcționale, cu o suprafață totală de 50.000 mp, trei săli de evenimente, un parc, carusel pentru copii și patinoar sezonier, dar și aproximativ 4.070 de locuri de parcare.
Iulius Town a presupus integrarea Iulius Mall Timişoara într-un proiect amplu de regenerare urbană, completându-l cu funcţiuni de retail, office şi entertainment. Investiția companiilor IULIUS şi Atterbury Europe, cea mai mare din regiune, depășește 442 de milioane de euro.