În ansamblul Openville au fost montate stații de încărcare a mașinilor electrice
Timișoara, 13/11/2018
Openville Timişoara reprezintă un proiect sustenabil, preocupat de protejarea mediului. Astfel, în ansamblul mixt au fost amenajate, de curând, două staţii de încărcare pentru maşinile electrice. Acestea sunt situate la parterul parcării supraetajate din proiect (nivelul portocaliu).
Staţiile amenajate în ansamblul Openville, de 24 KW curent continuu, reprezintă cel mai mic şi mai uşor încărcător de acest fel existent pe piaţă. Pentru a alimenta, clienţii trebuie să îşi instaleze pe telefon aplicaţia Wallbox, să se înregistreze ca utilizatori, apoi vor încărca autoturismul urmând comenzile din aplicaţie.
În perioada imediat următoare, vor fi instalate staţii de încărcare pentru maşini electrice şi în parcarea subterană a Iulius Mall Timişoara.
Construcţia ansamblului Openville se realizează respectând principiile sustenabilităţii şi a impactului asupra mediului. Datorită soluțiilor implementate, a materialelor utilizate și a modului în care funcționează, Iulius Mall Timişoara şi cele două imobile de birouri finalizate respectă standardele pentru „clădiri verzi”. În plus, în cele două United Business Center au fost amenajate duşuri şi vestiare pentru cei care vin la birou cu bicicleta, încurajându-le, astfel, preocuparea față de mediu. De asemenea, în parcarea supraetajată a fost creată o zonă securizată dedicată bicicletelor.